Omul, specie perfidă,
Ce-mblânzește să ucidă,
Ce domesticește fiare
Spre-a le pune în frigare.

Surâzând capcane-ntinde
Și pădurea o aprinde
Seacă cerul, surâzând,
Numai moarte are-n gând.

Pipăie în infinit
Cu buricu-i de cuțit,
Unde în eter trimite,
Numai spre-a se compromite.

Început, sfârșit de drum,
Trece-nfășurat în fum
Prim al minții, rob al gurii,
Aberație-a naturii...

Þipă pasăre și pom:
Doamne, scapă-ne de om!