Eu chem iubirile, pe cele care, frânte și urmărite de coasa verii, înmiresmează seara cu lenea lor cea albă.

Coșmar nu mai exită, dulce insomnie perpetuă. Nu mai există ură. Există numai pauza unui bal a cărui intrare e pretutindeni în negurile cerului.

Eu vin înaintea șopotului fântânilor, la finalul cioplitorului în piatră.

Pe lira mea o mie de ani nu cântăresc nici cât un mort.

Eu chem îndrăgostiții.