Acel ce pâinea n-a udat
Cu-ale lui lacrimi și-n nopți pline
De chin, pe pat, plângând, n-a stat,
Nu vă cunoaște, nu, puteri divine.

În viața asta ne mânați,
Lăsați sărmanul să greșească,
Apoi durerii pradă-l dați,
Căci nu-s greșeli să nu plătească.