Sunt zece ani. Ce curios îmi pare
Aspectul lucrurilor vechi, uitate!
Ca dintr-un somn, deodată deșteptate,
Parcă privesc c-un aer de mirare...
Mai strâmtă-i casa, toate-s micșorate,
Mă uit ca-n vis, și caut prin sertare
Nimicuri scumpe... inima-mi tresare
De-o sfântă și duioasă pietate.
Aceleași cadre-mpodobesc păreții,
Din rame, cată lung și trist la mine:
Povești pierdute-n haosul vieții,
De farmecul de-odinioară pline,
Îmi readuc parfumul tinereții...
Parfum de flori crescute pe ruine.