Undirea spre mume țâșnește către sete și sex.
O, fericirea morii! O, povârniș! Jerbe de pară
mai zvârle încă bătrânul soare; de pe acum
Foc-Nou le batjocorește
și-n jurul Andromedei
ceața începutului se-arată,
o Lume-Schimbare!
Prostituare lucrurilor: Iubire nocturnă, goliciune pe pajiște:
eu: zăcând, uzat, cu ochiul, fața, năpădite de stele,
din țâșnetul ghearelor, groaza sfârtecării,
sângele îmi albăstrește, ca un golf, țărmurind,
grapa, pumnalul și coarnele.
Un drum se-ntemeiază încă gloduros printre casele
golănimii imanente, grimasând
spațiul, amenințând,
Infinitul.
Mie însă, în jurul genunchilor, îmi văpăiază,
lumina de zori a cuprinsurilor necuprinse,
un colind de păstor veverițând în frunziș,
Euklid lângă mare cântă din flautul aulic:
O, lemn al trandafirului! Trecere! Violoncelul Amati!