Între castane ce bufnesc
și-un geamăt de torent
ce sunetu-și unesc
inima șovăie.

Precoce iarnă-n vântul boreal
înfrigurată. Ies în față
unde zori-și topesc, pe mal,
alb de-nceput de zi în gheață.

Marmură, rămuriș –
la scuturare
cad frunze ca elicea, ca săgeata
′n șanțul săpat.

Trece ultima turmă-n ceață.
Din răsuflat.



Traducere Marian Papahagi