Glorie a întinsei amiezi
când sub copaci nu-s umbre aruncate,
și când din ce în ce toate le vezi,
de prea lumina, strălucind roșcate.

Soarele, sus – și un prundiș arid.
Ziua mea, așadar, nici că s-a dus:
ora cea mai frumoasă e dincolo de zid,
pe care îl închide în tencuit apus.

Zăduf, în jur; un pescăruș se-ndură
peste un rest de viață, în coborâre lină.
Ploaia cea bună este dincolo de căldură,
în așteptare-i însă bucuria deplină.


Traducere Marian Papahagi