O să întârzii prin litere ciudate
alfabetul va fi ca un oraș fără străzi
e rândul meu să mă retrag în vaier
cei care știau atâtea lucruri
cei care le spuneau așa de amar
iată mi-s vorbele ca fuga-n egipt
o să întârzii o să alerg o să...
dar tăcere mai este dar pietre mai sunt
poetul cumpără bilete la loterie
e rândul meu să mă ridic și să plec
marea așa era flegmatică
vântul așa fusese fantastic
de-aici încolo-i primăvară
nu trebuie să vedem sfârșitul
o primăvară de zăpadă cu fluierele picioarelor
tocate pătate furate furate furate
strugurii nu se mai coc
cei care știau atâtea lucruri...
cei care le spuneau așa de amar...
retrase în fructe de gheață –
iată mi-s vorbele ca spânzurătorile
o să întârzii... marea așa
era... vântul așa fusese... iată...