XI

Abia sosi Prierul cu-ntâia rândunică
Și-l strânse galben vara la pieptu-i însorit,
Și iată peste dealuri lumina și-a oprit
Din toamnă raza lungă prin fulgii care pică.
Tot ce-am legat de suflet cu aripi se ridică;
Ce mi-a fost drag pe lume, în ochi mi s-a umbrit
Și-n amintire suie cu fumu-i albastrit
Iubirea cea mai mare, dorința cea mai mică.
Cu trecerea rotundă a lunilor rotește,
Schimbat pe bolta nopții, străvechiul zodier
Și steaua ca și visul în zori se veștejește.
Nimic nu se rentoarce la fel a doua oară:
Nici anotimp, nici suflet, nici pasăre, nici cer
Eternă doar Minerva cu lira le măsoară.