Pe marginea fântânii și-a odihnit, amforă,
Cu sânul mic și tare, cu brațul gol, Biblis.
Nevinovat privește cu ochiul ei deschis,
Cu-aceeași limpezime de rază, tuturora.

Dar aplecată-și vede, zâmbind în apă, sora.
Mirată de mândrețea-i, un zâmbet i-a trimis.
Lumina se răsfrânge pe fața-amândurora,
Dar oglindirea-i vie și fata e un vis.

Pe marginea fântânii iubirea izvorât-a,
Plăpândă și străină, în pieptul lui Biblis -
Dar tu, ca jertfă ad-o, în zori, lui Afrodita

Mioara cea mai dulce și mielul cel mai drag,
Păstorule cu glugă și fluier lung de fag,
Ferită să rămână de dorul lui Narcis.