În blânda sa manta și în nimb,
De la sân fugară,
Batjocoritoare și se pare chemată,
O floare de palid jăratic
Se smulge și se aruncă, fecioara noapte.

Este ceasul desprinderii întâiului clar
Din ultimul tremur.

În marginea cerului un vertij livid se deschide.

Degete ca smaraldul
Cu mișcări anapoda țes
O pânză.

Și umbrele de aur, tăcând pregătite
De inconștiente suspine,
Mută brazdele în efemere râuri.



Traducere Nicoleta Dabija