*Lui Berto Ricci*



Dulce apune soarele.
De zi se desprinde
Un cer prea limpede.
În ramuri, singurătatea

Ca de la mare depărtare
O rumoare de voci.
Ofensată când e lingușită
Ora aceasta are o artă stranie.

Nu e prima încolțire
A toamnei eliberate?
Ca nici un alt mister

Fuge să dea în aur
Vremea bună ce scoate din noi
Darul nebuniei.

Și totuși, și totuși aș striga:
Efemeră tinerețe a simțurilor,
Ce în întuneric de mine mă ții legat
Și-mi dai voie să-mi închipui eternitatea,

Nu mă lăsa, rămâi suferință!



Traducere Nicoleta Dabija