Noapte. O, tu, în străfund
chip mistuit într-al meu.
Tu, contemplației mele uimite profund,
tot ce îmi este mai greu.

Noapte, fiori ce privirea-mi cuprind,
însă puternică-n tine;
creație fără sfârșit, dăinuind
peste pământu-n ruine;

plină de noi constelații
ce-aruncă din goana lor pură
foc prin adânci interspații
în mută-aventură:

prin simpla-ți prezență, cât sunt,
nemăsurato, de mic –; însă, știu,
unit cu sumbrul pământ
mă-ncumet în tine să fiu.




Traducere Mihail Nemeș