Din scrumul meu mereu mă scol
și dau minunilor ocol.
Din taine ciugulesc puțin -
un fir de har, un strop de chin.

În ghimpi de întrebări mă-nțep,
mă-njunghe câte nu pricep,
dar parcă și mai mult mă dor
câte-nțeleg pe limba lor.

Târât de patru strașnici șargi
spre patru orizonturi largi,
în care fiecare zare-aș vrea
să las bucăți din carnea mea.

Și iar m-adun și mă frământ,
zbătând neliniștile-n vânt,
flămând să știu ce-i mai târziu
dar beat de spaime c-am să știu.