Frânţi de-ntrebări sau gârbovi de suspine,
– o, Tată, ce prin veacuri Te strecori –
nicicând nu vom urca până la Tine,
nici Tu până la noi n-o să cobori.

Departe arzi de luturile-amare,
dar umbrele-Ţi pe tâmple ni le laşi,
iar noi Te pipăim din depărtare,
de dincolo de frunte şi de paşi.

Nici stelele n-ajung de lut aproape,
nici brazii n-ating cerul nicăieri,
şi totuşi steaua-şi lasă umbra-n ape
şi brazii-şi uită umbrele în cer.