Flămând de taine, lacom de minune,
pe brânci, cu jaf și scule de tâlhar,
prădându-ți vatra doldora de jar,
ți-am smuls din veșnicie un tăciune.

Și dacă, ferecat în lanț amar,
bătut pe stânci, osânda mă răpune,
în ochiul viu ce tot nu se supune
încă-aș fura misterul milenar.

Și dacă peste marile-mi dezastre,
rupând din mine, pajurile cad,
îmi urcă-n pliscuri inima spre astre

și zdrențe vii din chinul meu de iad,
să mi le-ngroape-n focurile-albastre
din care încă taine vreau să prad.