Era năvodu-aseară o nălucă
și se umplea de știme dunărene.
Păreau, în vârșe, zodiile mrene
și luna avea solzi brumați de știucă.

În somnu-mi pescăresc, sub coviltire,
vin, pe mistreți, pădurile călare,
și papura cu oastea ei subțire
și apele – să-mi cadă la picioare...

De vântul bălții arsă mi-este fața
și straiul a păstrugă îmi miroase,
dar steme verzi îmi pâlpâie în oase...

– Moldovă dragă, bună dimineața!