Cum vrabia și-a frânt din soare zborul,
a prins-o-n bot Fiatul care aleargă.
Trei stropi de sânge. Parcă bolta largă
cu trei rubine a-ncrustat omorul.

Nu tremură o rază. Nici o vargă.
Amiaza își topește cositorul.
Se crapă ca o ușă, viitorul,
zvârlind, sub roți, azurul ca să-l spargă...

Era pe vremuri, în sutană, unul,
desculț bătând italice vâlcele.
Îi ciripeau pe umeri și lăstunul

și cinteza ți-un cer de rândunele,
că fremăta de ele, ca gorunul
cu brațe cântătoare pân-la stele.