La curtea mea hrănit-am orătenii,
cocoși ca aurora boreală
hulubi de aur și păuni de gală
că-mi pizmuiau minunea lor curtenii.

Iar argățimea mea voievodală
păzea – să nu mi-l fure pământenii –
un cal de foc cu aripi de milenii,
cu șa de fir și coamă grea de smoală.

Nu lotrii-mi jefuiră păsăretul,
eu însumi, prea sătul de frumusețe,
l-am sugrumat și jumulit cu-ncetul.

Smulgându-mi roibu-apoi dintre ostrețe,
l-am junghiat, rupându-i tot firetul,
și foc am pus la grajduri și cotețe.