Prin seri de veri albastre, prin lanuri colindam,
De grînele pișcat călcam prin iarba deasă:
Un visător, în glezne răcoarea o simțeam,
Vîntu-l lăsam prin plete să spele a mea țeastă!

Și nu spuneam nimic, nici gînduri nu aveam.
Dar nesfîrșit amorul în suflet îmi urca;
Și prin nemărginita Natură eu pășeam,
Precum un vechi nomad la braț cu soața sa.