Evlavia-mi din tineri ani eretici
Păstrează dangătul de clopot încă
Și-altare amurgite în biserici
Și-albastre turle-nfipte-n boltă-adâncă.

Și-a orgii arie ce-n seară curge,
Murind în piețe largi întunecoasă
Și murmurul fântânii lin și dulce,
Cum pruncii-ngână-o vorbă, ne-nțeleasă.

Mă văd cum, mâinile împreunându-mi,
Pe gânduri dus, spun rugi de mult uitate –
Devreme-n ochi tristețea sumbră-mi cade!

Atunci sclipește din mulțimi, tăcându-mi,
Chip de femeie-nvăluită-n jale
Și-i sorb fiori netrebnici din pocale.




Traducere Mihail Nemeș