Când, legănându-se, el cântă-n piață
din flautul ce-atâta și adoarme,
se-ntamplă să-l asculte unu-n față,
dintre barăci smulgându-l grele-i larme

să între-n cercu-acestui fluier care
tot vrea și vrea și vrea doar până când
reptilă-n coș înțepenește tare,
ca-n dezmierdări s-o-nmoaie-apoi, schimbând

mereu ce-i groază cu ce blând dezleagă,
amețitor și-orbește, și-i de-ajuns
doar o privire-apoi: așa cu-o-ntreagă
străinătate te-a pătruns,

murind în ea, hindusul. Pește ține
de parcă-un cer fierbinte ar cădea.
Tresare chipu-ți. Mirodenii fine
pe nordică memorie deja

se pun, și uiți. Te lasă-orice putere,
fierb sori, cad febre și rănesc din plin;
perfide cozi tresaltă de plăcere
și strălucește-n șerpi venin.



Traducere Mihail Nemeș