Ca de-un pictor pe balcon dispuse
de strânsoarea balustradei sale
și legate parcă-ntr-un buchet,
chipuri care-mbătrânesc, ovale,
clare-n seară par mai ideale,
ca pe veci și tulburând secret.

Vezi surorile acestea care,
ca și cum s-ar tot dori de mult
de departe, se susțin ușoare,
un pustiu pe alt pustiu, mai mult;

și închis în grava lui tăcere,
fratele, de soartă încercat,
doar pe-ascuns cu mama-asemănat
de-o domoală clipă care piere;

și- n mijloc, prelung și uscată,
de neatins o mască de bătrână
parcă fără rude niciodată,
ca-n cădere-oprită de o mână,
pe când cea de-a doua, mai trecută,
ca și cum ar coborî tăcută,
de veșminte-atârnă nevăzută,
jos, în partea chipului
de copil, sfârșită toată, stoarsă,
de zăbrele înc-o dată ștearsă
ca și vagă, pară încă nu-i.


Traducere Mihail Nemeș