3.

Vino-nseninare aurită!
a morții
cea mai dulce și mai tainică plăcere!
– Mi-am străbătut prea repede cărarea?
Abia acum, când pasu-a ostenit,
privirea ta m-ajunge,
m-ajunge fericirea ta.

În jur doar joc de valuri.
Ce-a fost odată greu
s-a stins în negura uitării,
stă fără rost acuma luntrea mea.
Furtuni, plecări
– cum te dezveți de ele!
Dorinți și nădejdi au pierit,
ușoare zac suflet și mare.

A șaptea sihăstrie!
Nicicând nu mi-am simțit
atât de-aproape dulcea pază,
atât de caldă-a soarelui privire.
– E stinsă gheața piscurilor mele?
Pește ușor, argintiu,
plutește astăzi luntrea mea...



Traducere Simion Dănilă