Atâta noapte blândă, atâta dulce pace!
Pe ape înstelate ce-n alibi nu mai sună,
Atât adânc de cer fără prihană tace.
Noi – fericiți și singuri, cu noaptea împreună!

Tu să mă crezi nebun și să mă crezi cum vrei!
Iubirea să mai cuget nu mă lasă.
Cu suflet covârșit în vraja ei,
Vorbesc. De nici o stavilă cuvântului nu-i pasă!

Sunt bolnav de un dor ce margini nu mai știe,
Iar, bântuit de el, eu nu-l mai tăinuiesc:
Voiesc să știi de negrăita-mi bucurie
Și voi striga: iubesc! Pe tine te doresc!

1854



Traducere Emil Burlacu