M-aplec pe tine ca pe arătură
Plugarul însetat de verde grâu -
Va crește spicul galben pân-la brâu,
Când totul m-amăgește și mă fură?

Ce n-am putut eu spune, prins în frâu
De zile grele, oare altă gură,
Destăinuind un suflet de răsură,
Va limpezi-o-n glas curat de râu?

Mi-ești, fiule, un clopot sfânt în care
Aștept să sune ceasul meu deplin
Când voi porni spre umbră și uitare -

Cum stă legat de cer un peregrin.
M-așez și eu cu sufletul în zare,
Chemându-ți limba grea ca un destin.