E unu noaptea
nu poți să re culci
frunzărești pereții cu ecouri
privești ceașca-nflorată acolo pe pervaz
izolarea mătăsoasă a lanternei uitată deschisă
și spărtura-n geam te face să-ți amintești
câteva crengi cu care te-mprieteniseși
nu ceașca e de vină spui ci mai degrabă
cel ce-a dat florilor pedeapsa dintre ore
taci și asculți pe buza ciobită un ultim
tramvai țiuind în surdină