Dulciule, ascunsule-n tăcere, pământe, pământe, vere, fă-te cristalin, și morții tăi vedea-i-aș ca florile-n văi.

Geme frunză !
Vai, geme ea.
Și cade veștedă, cade frunza.
Ah,
Orfeu al codrului verde,
spune-mi cântecul.
Mi-e dor a mă pierde.

Ah, se scutur tineri anii mei, în băltoaca lunei, palidei.
Mlstuindu-mă cu sărut sălciu, altissima lună !
Fă să nu mai fiu !

Sfâșiați-mă odată, dulci vedenii ; iată corbii, furii mei, muntenii !
Toamnă e !
Asupra-mi se abate, brumă ei mă bate greu, mă bate.