Ce-i trebuia splendorii tale sfinte,
învins, cu funii lungi să mă mai lege,
cât timp, se înțelege,
la o privire i-am și căzut pradă:
dureri prea mari, altminte,
ușor fac slaba inimă să cadă.
Dar, cine-ar sta să creadă
că sub privirea ta dumnezeiască
un lemn ars poate să reînverzească?