Cu cărbune-am însemnat, pe coapsa stângă,
Locul – tragerea la țintă exactă să-ți fie,
Ca să eliberezi pasărea – propria-mi tângă,
Să plece din nou în noaptea pustie.

Dragule! Mâna ta nu va tremura
Ș nu va trebui să mai rabd de azi înainte.
Va zbura pasărea – tristețea mea,
Așezându-se pe ram și-ncepând să cânte.

Pentru ca cineva, calm, când vin zorile,
Deschizând fereastra, să spună sfios:
„Glasul mi-e cunoscut, dar nu-nțeleg cuvintele”, –
Și să-și lase ochii în jos.

(1914)