A stat ninsoarea, a stat viscolul, a stat tot,
Nimic nu mai pică acum nici din cer,
Nici de pe-acest pămînt, oricît ai aștepta
La fereastra albită de ger.

Îndepărtază-te, nu mai spera, nu
Mai sta cu nasul lipit de acel geam,
S-a dus și ea, s-a dus și tinerețea, s-au dus
Și iernile înfrigurate în care treceam

Alunecînd încet dintr-o vîrstă în alta,
Dintr-o viață în alta, dintr-un iad
Mai înfricoșător ca însuși iadul
Acolo unde sufletele cad

Așa ca de la sine, fără să le mai pese,
Cum cad ninsorile peste o cruce,
Cum cade ochiul unui muribund
Pe ultimul lucru care se duce.