Da, negrii din dumbrava africană,
ce dragi îmi sînt ei, oamenii de humă!
Îi încarnează necurmat sub lună
telurică putere năzdrăvană.

Trăiesc prin obiceiul-poezie
de a păstra-ntre ei, sub streșini, cranii
de la străbuni-părinți: prezențe stranii,
în veci perpetuării chezășie!

Incendiu cînd se iscă-n așezare,
îi vezi zorind, cu cranii subsuoară,
să-și mîntuie-n păduri trecutul mare,
precum din mușiroi spart cu piciorul
în panică furnicile își cară
sub chip de ouă-larve - viitorul.