Câteodată,
Inima livezilor sună toamna prelung
După merele de iarnă prea timpuriu plecate
În panere reavăne de salcie, brumate,
Să nu se mai întoarcă niciodată.

E un drum de poeme și taine
În căutarea pârgului și a culorilor verii,
După care oftează, zi de zi, în peregrinarea lor
Peste anotimpuri, merii.

Numai sâmburii de nuanța amurgului,
Păstrează imaginea și căldura bună a livezii,
Mirosul țărânii din care au supt
În leagăn de ramuri, neîntrerupt,
Soare și stele,
Visând, necontenit, să se întoarcă
În același pământ al patriei mele.