Noiembrie e doar o amânare
din care viclenind ademenești
spre neființă pașii mei lumești
clipa să se-ndulcească la visare

Și dacă-n joc mă prind pe o vecie
doar cu scânteia visului mă mint...
fluture scump cu aripi de argint
clipa se stinge în nimicnicie

iar vântul taie – ca un bici vrăjmaș -
pustiul lui Noiembrie... că vii
- ca niște răni de care nu mai știi -
tăcerile ne plimbă prin oraș

la numărat de cuiburi părăsite...
pașii pierduți... Iar frunzele... din noi...
parcă ar spânzura în pomii goi
la porțile dorințelor oprite...