Iubirea-mi stă-n izvoarele divine,
nu-i este firea-n inimă să șadă,
acolo unde gânduri mici grămadă,
vremelnicii greșeli îi sunt vecine.

Din Domnul când ne-am rupt, Amor pe mine
ochi m-a făcut, pe tine – o zăpadă;
nu pot privirile să nu-L revadă
în tot ce – vai! – e muritor în tine.

Cum nu pot rupe focul de dogoare,
nu pot nici forța mea de prețuire
s-o rup de frumusețile perene.

Și, cum în ochi porți Paradisu-n care
te-am cunoscut, cu-ntreaga mea râvnire
eu îți alerg înflăcărat sub gene…