Mereu a fost tot cerul senin ca de cristal,
Și numai flori rodise pământul meu natal,

Dar până și mixandra un rug de flori crescu,
Când ați zâmbit asupra-i și soarele și tu…

Mă-ntreb în care piatră a vechilor poteci
Sta adormită Marea Sarmatică de veci,

Căci din maramă părul voind să ți-l desprind,
S-a auzit o mare așa de stins foșnind…

Ca pe-un urmuz, în măduvi adânci, de bolovani,
O ghemuise frigul răsmiilor de ani-

Crescuse mușchi pe somnul cât erele întins,
Dar a foșnit când părul abia ți l-am atins...