Frântură de crater vreau masca să-mi fie
De zâmbet topită, ușor sidefie;
Iriși o vor veghea la ora nefinții
Ca niște violete săbii ale minții.

Rotească-se-n timp ca fețele lumii,
Ca vulturii albi deasupra comunii...
Frântură de crater vreau masca să-mi iasă
De flăcări cuprinsă, de flăcări mireasă.

Să treacă prin mâini de meșteri olari,
S-o cheme clopotul apelor mari;
Poeți-n clamori s-o poarte în slavă,
Ca pe o urnă din veacul de lavă;

Și când va fi să urce ea-n tăcere,
Cu-aripi de amiază în putere,
Cu pulberi de zână țin chipul să-mi zboare,
Cu vulturii lumii până la soare.