! nu-și uită carnea tiparul ei ciudat:
veșnice creștete umede se-ndeasă spre mine,
ca o pasăre deasupra unei oștiri le văd foind și mă sperii.

nu-și uită carnea tiparul ei ciudat!

! nici-un rege-al înțelepciunii n-o pipăie
ci mâini brutale ca satârul. eu
stau la marginea speței mele
și cu durere-mi privesc
părțile rușinoase-ale trupului;
și ca un lumânărar
implorația mi-o îndrept
spre pâlpâirile capului meu galben:
o, amintește-ți, cât de puțin,
cum arăta tiparul
acelui vas ușor
în care rodul ni-l purtam surâzători!