Știu, răcoarea copleșește mâna,
Obosesc izvoarele din vine,
La apusul soarelui, țărâna
Își așterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,
Brațul scapă vâsla prea curînd,
Trupul zvelt mi-l seceră prea iute
Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-
Cerb al zării fulgerând în salt –
Să despic în rotitoarea zi
Drum elastic clipei și înalt.

Din arborescentul creștet n-o să-mi scape
Timpul, snop de arderi rectilinii,
Când țâșnirea mea va fi aproape
De viteza fulgerată a luminii.