A violat, de farmec amețită,
Izvoare cetluite-n diamant
Și sufletu-mi ca apa se agită
Să soarbă din neant.

Spre caldele săruturi de lumină
Și căile funebre se pornesc,
Durerea ca un cap pe cruce-nclină
Sub mângâierea faldului ceresc.

Pământul plin de albe oseminte
Respiră hohotind în mii de flori,
La sânul lor las trupu-mi să s-alinte
Ca un copil, s-adoarmă mai ușor.

Capricioase zările albastre
Azvârl bijuterii de stele-n mare,
Naufragiate suflete noastre
Se-nvălmășesc ca aburii în soare.