Într-un interior de seră,
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Și violete în declin...

Privind decorul trist și rece,
Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...

Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist și-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...

Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Și nu știu:
Florile sunt moarte?
Ori poate sufletul ce port!