Numai cu mine nu vorbești, copile,
Când îmi vorbești și-ți spun mari ciudățenii
Plecată, pe-ale mele triste zile
Vorbești cu fel de fel de drăcovenii.

În liniște vin uneori în roi
Idei holbate albe ca de cridă;
Și îți vorbesc cu ochi ca de broscoi
Copile, ce-au ieșit din tiroidă.

Și alteori se rup zăgazuri mari
Și curg secreții până sus pe friză
Și tu vorbești cu ființe ce apar
Cu mostre-extremități din hipofiză

Și câteodată trist răspund din glande
Și din ficat părți reci ce-au putrezit
Iar câteodată nimeni nu-ți răspunde
Căci bați la porți ce se deschid pe vid.