Vântul a-nceput deodată
și copacii au rămas suspendați.
M-am oprit. Și-mi deschei cămașa,
privind cerul nopții,
cu gestul soldatului grec
după Salamina.
Daca-aș face un salt, aș pluti în aer.
Îmi plimb numai privirea
pe cerul nopții...
Cândva voi ști mai mult despre el.
Șirul de bărbați care vor purta numele meu
se termină undeva, dincolo de stele.
Întind mâna și ating trunchiul copacului.
Ne surâdem așa, ca și cum
ne-am spune unul altuia
că-ntr-adevăr trăim
și nu vom muri definitiv,
niciodată.