Te auzeam cum crești copilă
și te chema oglinda desfrînată
să fugi ca ochiul prin pupilă
sau ca femeia dintr-o fată.

Dar te țineam captivă-n ochiul meu
așa cum marea pe albastru-l ține
cum ține trei pe Dumnezeu...
și parcă nu știam pe cine

tocmai zidea la mine-n piept
cel mare cel viteaz cel drept.