Noaptea,-n fotoliu pe balcon, visând...
Oceanu-ngână, ca-n atâtea rânduri,
Un cânt de leagăn... Nu te teme: blând
Te odihnește, uită orice gânduri.

Vântul se duce, vine, adiind
A depărtări marine aromite...
E oare cineva ce stă păzind
Calmul acestei vile adormite?

Cel care singur judecă, pe drept,
Ce știm, destin și ani - există oare?
De vrea, de crede inima din piept,
Înseamnă că există: dă-i crezare.

Există tot ce e în tine doar.
Iată, tu dormi, și-n oarba ta privire
Adie dulce-un vânt blajin, hoinar -
Mai poți să spui că nu este iubire?

1918

(Traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Igor Block)