Se apropiau zorile din câmpie, ceva ca o
șansă umană sau poate aripa favorabilă a sorții
ceea ce determină prezența miracolului în inima ta,
ascultă-l cât ești de liber prin nemurire,
conștientul apropiat al eliberării. Nu trebuie
să-ți fie frică decât de frică și atunci poți
să-ți îngropi durerea pentru a accepta recunoașterea
secretă a timpului...

La fermă am tras cu pușca până s-a oprit vântul
și răsuflarea ta – petunie a gândului de copil
norocos. Și auzeam psalmii pe care ni-i recita
nobila ta lume, instinctul delicat al moralei acolo,
în paradisul trandafirul îmbrăcați în moarte.

Somnul este fructul păcatului, spuneam, mireasa
adulterină a gândului atins de drogul tristeții,
iar plânsul este la fel peste tot. Mult mai târziu,
stare de rug a aceluiași timp, schije de suflet
amintesc de prăvălirea durerii.