Dintr-o trestie (de zahăr) aș putea să-mi tai un flaut
cu un foarte galeș sunet, cu un mult prea dulce gust,
și cu flautul sau trestia (cea de zahăr), să te caut
printr-un peisagiu-ngust.

Împregiurul fiecărui luminiș e întuneric, -
de aceea e feeric
luminișul, în cristalul cărui', ca-ntr-un millefiori,
stau și smalțul li(e)belulei, și mirosurile florii.

Codrului cu luminișuri, însă, am să-i dau ocol,
pentru că mai cred și astăzi că, pe-o pajiște de verde,
mult mai bine ți-ar sta ție, sub un cer de alcool,
când revin de la pășune vitele, cu protocol,
și-auzi dangătul tălăngii, plescăitul unei merde.

*

Am rămas ca o troiță în mijlocul unei trivii.
După tine mă tot uit.
Iezi aleargă după fluturi, capre scutură olivii:
chipu-Arcadiei ferice nu e chip să-l uiți, să-l uit.

Acolò, un râu de lapte între două vârste cură,
cu-ale cărei spumegate valuri, cum Leandru, lupt...
Ci mai ții aceeași roșie floare de-oleandru,-n gură?
Măduva acelui flaut, noi, de mult o vom fi supt.