E în mijlocul cărților
Pe care le-a iubit -
Pentru ultima oară.
Dar nu le mai privește
Deși nu s-a săturat de ele.

Fruntea frumoasă a femeii iubite
Un ecran...
Și romanul unei vieți
Se deapănă din frânturi amestecate.
Pentru ultima oară e alături
Dar el nu știe.

Vladimir e și mai tras prin inel,
Poartă cravată neagră
Pe care tatăl i-a dat-o din timp.
Atunci nu știa,
Acum știe...
Vin câțiva prieteni,
Îi stdiază profilul atent:
"El e
Totuși nu mai e el"
Pentru că nu le mai zâmbește ca de-obicei.

Se retrag cu pas de baletistă.
Alții îl așteaptă dincolo.
El nu i-a uitat nici o clipă.
Și dacă se va întâlni cu ei,
Nu se va plictisi toată moartea...

București, 5 iunie 1962



* Culoarea timpului(1948-1965)