Strada se prăbuși ca o sifilitică.
Râul - voluptate, salivare, pretinsă urâțenie.
Lăsându-și lenjeria pân-la ultima frunză
Grădinile s-au tolănit destrăbălate-n iunie.

De cum ieșii în stradă,
cartierul ars
ca pe-o roșcată perucă mi-l apăsai pe cap.
Oamenii sunt înspăimântați - în gura mea
mișcă din piciorușe un țipăt nerumegat.

Dar nu voi fi judecat, nu voi fi lătrat -
ca unui proroc, flori mi-or presăra pe urme.
Chiar și ăștia, căzuții în nas, știu:
eu sunt poetul vostru-anume.

Precum crâșma, groaznică mi-i judecata voastră!
Printre case-n flăcări și deplină risipire
prostituatele duce-m-or pe brațe ca pe-o sfințenie
spre-a mă arăta domnului întru-dreptățire.

Și dumnezeu va plânge peste cărțulia mea!
Nu cuvinte, ci tremur închegat în bulgări grei;
apoi va alerga prin cer cu versurile-mi subsuoară
și, sufocându-se, le va citi cunoscuților săi.




din vol. "Eu și Napoleon" - Editura "Ideea Europeană" - București - 2008