De când eternul creator
Mi-a dat puterea de-a ști toate,
Citesc în ochii tuturor
Doar patimă și răutate.

Am propovăduit iubire
Și adevăr am căutat,
Dar cei din preajmă-mi, răi la fire,
Cu pietre-n mine-au aruncat.

Scârbit, cenușă-n cap mi-am pus,
Fugind de oameni în pustie.
Ca păsărilor, Cel-de-sus
De grijă-mi poartă-acum și mie.

Urmând eterne-orânduiri
M-ascultă orice vietate
Și stelele cu vii sclipiri
La vorba mea stau smirna toate.

Prin zarva târgurilor când
Pășesc în grabă câteodată,
Bătrânii pe la porți m-arată
Copiilor și spun râzând:

"Cel mai nebun dintre toți!
Voia, mândrindu-se prostește,
Să ne convingă pe noi toți
Că Dumnezeu prin el grăiește.

Uitați-vă, copii, la el
Cât e de slab și stors de vlagă!
De-acest calic, de-acest tembel
Își bate joc o lume-ntreagă!"